Pe 13 octombrie, la Luxemburg, Republica Moldova a deschis negocierile de aderare pe piața internă și pe competitivitate, cele două grupuri de capitole care privesc direct companiile, și a ajuns la patru astfel de clustere deschise din cele șase în total, la patru luni după primul. Comerțul cu Uniunea e liber de peste un deceniu, prin acordul de asociere. Ce urmează acum e alinierea la regulile pieței: standarde de produs, concurență, ajutor de stat, inclusiv la părțile incomode, cum ar fi disciplina subvențiilor și a regimurilor fiscale preferențiale, deschiderea achizițiilor publice pentru firmele europene și controlul concentrărilor economice. Pentru o firmă din Chișinău sau din Bălți, testul de la Bruxelles vine însă după un altul, mai apropiat: testul băncii. 

Exporturile de bunuri din Republica Moldova au crescut cu 12,5% în primul semestru, cele de servicii cu 13,2% în trimestrul al doilea, dar valoarea adăugată brută a economiei a crescut cu 0,1% în același trimestru. Se vinde mai mult, dar se creează puțină valoare. 

Garanțiile BERD, susținute de Uniune, acoperă până la jumătate din riscul băncii pe creditele pentru IMM-uri și funcționează deja la bănci precum maib și OTP. Pentru proiectele mari, Comisia Europeană și Guvernul au închis în iunie un apel cu garanții europene pentru investiții de cel puțin 10 milioane de euro, cu opt proiecte selectate. Peste toate, Planul de Creștere pune la dispoziția statului până la 1,9 miliarde de euro, condiționate de reforme. Finanțare există. Ce lipsește, de multe ori, e firma care să o poată accesa. 

O bancă finanțează o firmă cu raportări în care poate avea încredere, cu rezultate pe care le poate anticipa și cu un istoric de proiecte duse la capăt. Multe companii, mai ales cele de familie, țin contabilitatea pentru autoritățile fiscale, iar aproape una din cinci persoane ocupate are, după statistica oficială, un loc de muncă informal, în construcții mai mult de jumătate; cifrele acestea nu intră în niciun dosar de credit. Un creditor caută altceva: marja pe produs, fluxul de numerar pe 12 luni, un buget respectat. Diferența nu se recuperează în câteva săptămâni, când garanția e deja pe masă. 

Prețul reglementat al gazului a urcat de la 14,42 la 26,14 lei pe metru cub între august și octombrie, 81% în două luni, iar Banca Națională a dus rata de bază, echivalentul ratei de politică monetară a BNR, de la 5% la 9% între mai și septembrie, cu inflația estimată la 9,2% la sfârșitul anului. Creditele pentru firme vor costa mai mult, marjele vor fi mai mici, și un proiect pe care banca l-ar fi aprobat anul trecut cu un plan aproximativ nu mai primește finanțare acum. Populația a scăzut cu 1% doar în 2025, iar salariile cresc indiferent de productivitate: cei care emigrează sunt de regulă oamenii calificați, iar firmele plătesc mai mult ca să-i țină pe cei rămași. Testul băncii e, deci, mai greu în 2026 decât era în 2025, și va fi și mai greu în 2027. 

Din proiectele în care echipa Horváth a fost implicată, în România și în regiune, am observat patru lucruri care despart companiile care cresc, după integrarea în Uniunea Europeană, de cele care pierd teren. Toate sunt la îndemâna oricărei firme și tocmai de aceea amânate: 

1. Raportare credibilă, cu buget respectat și planificare pe trei ani, ca să știi unde faci bani și unde îi pierzi. 

2. Productivitate înaintea salariilor, pentru că atunci când forța de muncă disponibilă scade, salariile cresc indiferent dacă firma și le permite. 

3. Proces înaintea automatizării, pentru că un proces ineficient, automatizat, rămâne ineficient și costă mai mult. 

4. Energia tratată ca temă de management, cu contracte, consum și producție proprie acolo unde se justifică, nu ca o linie de cost pe care o accepți fără să încerci să o optimizezi. 

Pentru firmele de servicii externalizate, care au crescut cu peste 20% într-un an, pe suport pentru clienți și procese administrative, exact activitățile pe care AI le automatizează primele, lista începe cu o întrebare în plus: cât din modelul de afaceri mai există peste trei ani? 

După 2007, au crescut firmele românești care și-au pus în ordine cifrele, procesele și costurile înainte să le oblige piața, iar cele care au mizat pe protecția pieței locale sau pe munca ieftină au pierdut teren sau au fost cumpărate. A doua lecție vine din aria fondurilor europene: multe firme au aflat de un program abia când apelul era deschis și l-au ratat pentru că proiectul nu era pregătit; au câștigat cele care aveau business case-ul, documentația și cofinanțarea în ziua lansării. Apelul cu garanții europene, închis în iunie la Chișinău, a fost prima repetiție a acestui scenariu. 

Pentru conducerea unei companii, cinci întrebări arată cât de pregătită e firma pentru piața unică europeană: 

• Ți-ar finanța banca un proiect de investiții, mâine, pe baza raportărilor de azi? 

• Știi care produse și care clienți îți aduc marjă și care o consumă? 

• Cât produci pe angajat față de un concurent din România sau din Polonia? 

• Ce se întâmplă cu costurile tale dacă energia se scumpește cu încă 20%? 

• Care dintre procesele tale ar putea fi făcute de un concurent cu maturitate digitală, la jumătate din cost? 

Energia mai sigură, legăturile cu România și legislația aliniată reduc costuri pentru toate companiile, dar ritmul lor ține de stat. Ministerul Energiei a recunoscut în martie că o turbină pe gaz de 100 de tone, donată de Norvegia, nu poate ajunge în Moldova, pentru că niciun pod peste Prut nu poate suporta sarcina; un parc eolian cu finanțarea asigurată poate întârzia doar pentru că piesele nu ajung pe amplasament. Ce poate face o companie este să fie gata când infrastructura și regulile se schimbă. 

Regulile se schimbă treptat, finanțarea există, iar Guvernul vrea negocierile încheiate în 2028, așa că fereastra rămâne deschisă doar câțiva ani. Pe bunuri, concurența europeană e deja aici: mai mult de jumătate din importurile Moldovei vin din Uniune. Concurența care urmează e de alt fel: firme europene de servicii care intră pe piață, firme europene care licitează la achizițiile publice din Moldova și standarde europene pe care produsele locale trebuie să le îndeplinească pentru a mai fi vândute. Firmele care încep să se pregătească pentru realitățile pieței comune înainte să fie obligate ajung să aleagă ele cum cresc. Celelalte înțeleg ce le lipsește abia când li se refuză primul credit.